Cea mai mare mangaiere pentru pierderea nemuririi


Darul de a dobandi copii este „cea mai mare mangaiere pentru pierderea nemuririi” si nu numai ca nu constituie o piedica in calea virtutii, ci reprezinta, de fapt, o imagine a invierii neamului omenesc, cazut in pacat. Prin copii, Iubitorul de oameni, Dumnezeu a randuit ca neamul omenesc sa pastreze totdeauna „nadejdea unui bine viitor, care ne ajuta sa induram cu usurinta necazurile primite”. – Sfantul Ioan Gura de Aur.

Fata de copii, parintii au responsabila datorie de a veghea la cresterea lor spirituala, la educarea lor. In conceptia Sfantului Ioan Gura de Aur, educatia este o indatorire fundamentala fata de om, in general, dar indeosebi fata de copii.

Grija parintilor de a-si educa copiii trebuie sa fie o preocupare permanenta a lor: „Iar daca avem copii spune el – sa ne ingrijim de cresterea lor. Intr-un cuvant, fiecare sa aiba grija de cei din casa lui si fiecare sa socoteasca drept cel mai mare castig, folosul pe care-l aduce aproapelui sau. Fata de ingrijirea copiilor si datoria de a-i creste in invatatura si certarea Domnului, toate celelalte indatoriri sunt secundare Dimpotriva, „neglijarea educatiei copiilor este cel mai cumplit pacat si culmea rautatilor”.
Insusi actul educatiei, este un act al grijii divine.
Sfantul Ioan Hrisostom intreaba: „Nu stii, oare, ca Dumnezeu are mai multa grija decat tine de copilul tau?”.

Toate bune si frumoase daca privim totul doar ca pe un “citat” de intelepciune din scrierile unuia dintre cei mai mari propovaduitori ai binelui si dragostei de Hristos.

Insa, revenind in zilele noastre, ma uit in jur si ma ingrozesc vazand cum se manifesta “dragostea” parintilor fata de copiii lor.

“Copilul meu trebuie sa fie cel mai bun”.

Trebuie sa muncesc cat mai mult ca sa-i pot oferi copilului meu tot ceea ce are nevoie, ce daca asta inseamna ca stau mai mult la birou iar copilul meu cu o persoana straina pe care o platesc ca sa-mi iubeasca copilul in locul meu?

Oare cati dintre parintii “crestini” contemporani isi mai amintesc ca, departe de a face un bine copilului cumparandu-i atatea si atatea jucarii, nu fac altceva decat sa departeze copilul de la cea mai importanta porunca a lui Dumnezeu “Sa nu ai alti Dumnezei in afara de mine”!

Cum sa Il mai iubeasca copilul pe Dumnezeu daca sufletelul lui este obisnuit de mic sa aprecieze muuuult mai mult masinutele si trenuletul si telecomenzile si telefoanele mobile?

Cati dintre parintii din zilele noastre mai fac efortul de a lua copilului un catel drept companion si-l invata sa aiba grija de el? sa-l spele, sa-l hraneasca, sa-l imblanzeasca, sa-l educe, sa invete din privirile animalului sinceritatea adevarata a unei fiinte.

Vad atatea cupluri divortate care nu mai realizeaza cat de dureros este pentru copil sa traiasca separat de mama sau de tata. Nemaivorbind de ruperea, de dezradacinarea care se produce in sufletul unui copil provenind dintr-un cuplu divortat, fata de perceptele moralitatatii crestine a tainei sfintei cununii (care este unica si pentru toata viata!)

Oare nu-si dau seama acesti parinti, ca nu este suficient sa invete copilul sa recite Ingerasul ca pe o poezie sau sa-i agati o cruciulita la gat si sa-l inveti sa sarute icoanele cand intra in Sfanta Biserica?

Ca prin aceasta stradanie de a-i oferi “tot ceea ce are nevoie” defapt rapesc copilului cel mai pretios dar pe care ni L-a facut Dumnezeu? acela al mantuirii sufletului?

Mantuire care NU SE POATE OBTINE FARA SMERENIE, fara iubire de aproapele, fara dorinta aceea care vine din interior de a te lasa pe tine deoparte pentru binele celorlalti, fara a-L pune pe Dumnezeu mai presus de orice altceva.

Cum oare ar putea un copil crescut cu principii (trebuie sa fii cel mai frumos, trebuie sa fii cel mai destept, ai voie sa faci orice ca sa-ti dezvolti personalitatea, in viata ca sa reusesti trebuie sa te lupti, sa nu lasi pe nimeni sa ti-o ia inainte, etc) sa mai admita in sufletul lui mai tarziu in viata adevarul absolut al invataturii Sfantului Apostol Pavel: “Caci nu avem aici cetate statatoare ci o cautam pe cea care va sa fie”.

This entry was posted in Basmul meu and tagged , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s